Str. Augustin ZN Pop nr.1 Et.1, Pitesti Cartier Craiovei (langa Terenurile Aripi de la Scoala 11) 0758708788 0772262321 creditsuper@yahoo.com L-V: 09:00 - 17:00

Credit firma Pitesti - tipuri de garantii ce pot fi constituite

credit firma pitesti

Esti reprezentantul unei companii din Pitesti si vrei credit pentru firma insa nu stii de unde sa incepi sau iti pui intrebarea daca exista o banca ce poate sa acorde credit companiei tale fara garantii? Parcurge informatiile de mai jos care speram sa faca putina lumina in acest demers. Sau, daca vrei ca lucrurile sa fie simple, apeleaza la specialistii nostri pentru analiza si consultanta financiar-bancara. O poti face folosind formularul de contact, printr-un telefon la 0758708788 / 0732650028 sau ne poti vizita in Pitesti, Bd.Republicii nr.38, BL.2irta.

Atunci cand vine vorba despre credit pentru IMM (SRL/PFA/II,etc), trecand peste analiza financiara a companiei, ramane problema garantarii facilitatii pe care banca este dispusa sa o acorde. Fie ca vorbim despre linie de credit/overdraft/credit de afacere, factoring/scontare, credite punte sau credite de investitie, paleta de garantii posibile este una destul de variata.

Desi ne-am propus ca in prezentul material sa abordam tipurile de garantii posibile pentru un credit pentru firma, prima precizare care trebuie facuta este ca, pana intr-un anumit plafon, orice facilitate de capital de lucru poate fi acordata negarantat. Practic, fiecare banca are propriile norme de creditare insa pana intr-un anumit procent din cifra de afacere si pana la o anumita suma, o parte dintre banci sunt orientate catre acordarea unei linii de credit sau credit de afacere negarantate. Spre exemplu, la o cifra de afacere de 500.000 RON, firma poate primi credit prin linie sau overdraft chiar si de 150.000 RON, fara garantii. Dupa caz, singura garantie este fideiusiunea asociatilor si/sau a administratorilor, insa nu putem discuta de o garantie fizica sau una care sa genereze costuri pentru client ci doar de o garantie “de confort”, garantie in care persoanele fizice pot raspunde cu activele personale in caz de default.

Contractul de ipoteca mobiliara reprezinta gaj pe conturile companiei si garanteaza bancii, prin inscrierea in Registrul National de Publicitate Mobiliara (Arhiva Electronica), dispunerea sumelor din cont in vederea stingerii eventualelor creante restante. Este o garantie complementara standard ce nu genereaza costuri decat cu inscrierea in arhiva.

Una dintre garantiile cel mai des solicitate este garantia imobiliara. Fie ca este vorba de imobil, fie ca este vorba de teren, in cazul acestei garantii avem costuri generate de evaluarea bunului sau bunurilor respective (cat si reevaluari periodice pe parcursul derularii creditului) si costuri generate de contractul de ipoteca imobiliara. In plus, o alta problema o poate constitui documentatia imobilului. Pentru a putea constitui o garantie imobiliara, bunul imobiliar adus in garantie trebuie sa nu comporte riscuri juridice.

Garantarea facilitatii de credit cu stocurile existente de marfa, cesionarea contractelor, vehicule, echipamente si instalatii poate reprezenta o varianta suplimentara insa este important de precizat ca nu toate bancile accepta o astfel de gama extinsa de garantii. In cazul in care totusi sunt acceptate, activele respective urmeaza a fi evaluate pentru a se stabili pana la concurenta carei sume sunt acoperitoare.

Garantia Fondului de Garantare este inca practicata si reprezinta o varianta pentru cei care nu dispun de alte tipuri de garantii. Practic, FNGCIMM poate garanta pana la 80% din facilitatea acordata, restul de 20% urmand a fi acoperiti fie cu cash-colateral, fie cu una dintre garantiile acceptate de banca (cu conditia ca valoarea garantiei respective sa acopere procentul respectiv). In cazul acestui tip de garantie trebuie cunoscute doua aspecte: durata prelungita de aprobare a dosarului (avand in vedere ca pe langa aprobarea dosarul de credit de catre banca urmeaza si aprobarea de catre FNGCIMM) si comisionul anual platibil la FOND, comision care poate creste costurile totale cu cateva procente.

Cu ce servicii venim in sprijinul tau daca vrei credit pentru firma? Analizam compania din punct de vedere financiar (in baza bilanturilor anuale si ale balantelor aferente stabilim daca firma indeplineste criteriile de eligibilitate conform normelor fiecarei banci in parte), analizam structura companiei, identificam eventual inscrieri contabile problematice si identificam banca sau bancile care pot acorda credit in raport cu profilul companiei, suma solicitata si tipul de credit. Cu o experienta cumulata de peste 10 ani in creditarea companiilor si analiza financiara, dispunem de toate uneltele necesare pentru a identifica corect partenerul care iti poate oferi finantare. Si pentru ca munca noastra nu se opreste aici, iti oferim suport pe toata derularea facilitatii de credit. Suna acum pentru a stabili o intalnire: 0758708788 / 0732650028.